Informatie de presa
Data: Wednesday 29 October, 2008, 14:39:
Topic: Știri


     Informație de presă

     Astăzi, 29 octombrie 2008, orele 10:00, la sediul Instituției Prefectului – Județul Olt a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice având pe ordinea de zi dezvoltarea colaborării dintre organizațiile de pensionari și Poliția de Proximitate Slatina și informarea persoanelor vârstnice cu privire la serviciile oferite către această categorie de cetățeni.

     Domnul Vladu Victor, Subcomisar de Poliție, ofițer instructor PdP, a prezentat conceptul Poliției de Proximitate, implementarea din necesitatea de a-i apropia pe oamenii legii de membrii comunității, rolul polițiștilor de proximitate fiind acela de a preveni dificultățile pornind de la o bună cunoaștere a zonei și totodată evaluarea permanentă a riscurilor care pot amenința societatea civilă.
     Poliția de Proximitate, după cum a spus domnul Subcomisar, Vladu Victor, deși are un număr total de 21 de polițiști în întreg județul, îndeplinește o misiune care înseamnă mai mult decât menținerea ordinii publice, ea asigură tuturor și peste tot liniștea publică în viața cotidiană și răspunde de acțiunile ilegale îndreptate împotriva cetățenilor.
     La discuții, domnul Mitroi Florea – Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice, a spus că există o legătură strânsă între Poliția de Proximitate și pensionari, o bună colaborare concretizată prin încheierea unui protocol între cele 2 părți. De asemenea, domnul Mitroi Florea, a făcut propunerea ca reprezentantul Poliției de Proximitate, domnul Subcomisar Vladu Victor, să facă parte din Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.
     Domnul Prefect Ștefan Nicolae, a spus că, deși Poliția de Proximitate nu are state vechi, e un pas înainte. Politia de Proximitate a reușit în scurt timp să inspire încredere și să fie apreciată ca urmare a rezultatelor obținute.






Acest articol este trimis de Instituția Prefectului - Județul Olt
http://www.prefecturaolt.ro

URL-ul pentru acest articol este:
http://www.prefecturaolt.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=86