Informatie de presa
Data: Friday 27 June, 2008, 12:59:
Topic: Știri


     Informație de presă

     Azi, 26.06.2008, la sediul Instituției Prefectului – Județul Olt, sub conducerea domnului subprefect Marin Grigore, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social, având ca temă „Măsuri specifice privind protecția consumatorilor și a angajaților în perioada călduroasă a verii anului 2008, în județul Olt”.

     În cadrul ședinței, reprezentanții Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Olt, Autorității Județene de Sănătate Publică Olt, Direcției Sanitare Și Pentru Siguranța Alimentelor Olt, Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au prezentat acțiunile întreprinse, controalele efectuate, sancțiunile, măsurile dispuse pentru a asigura protecția consumatorilor pe perioada verii.
     OJPC Olt a desfășurat și urmează să desfășoare acțiuni de control pentru supravegherea pieței privind calitatea, etichetarea, depozitarea și modul de comercializare a alimentelor, în special a alimentelor perisabile din punct de vedere microbiologic, condițiile de expunere, prezentare și comercializare ale alimentelor, verificarea respectării prevederilor legale privind informarea consumatorilor.
     ASP Olt a precizat că s-a dispus verificarea stocurilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi, medii de cultură, sânge, componente sanguine, soluții perfuzabile și substanțe medicamentoase orale, oxigen și fluide medicale, verificarea aprovizionării cu apă rece și caldă în regim permanent, verificarea existenței de apă pentru minim 12 ore, în caz de avarie la rețeaua centrală de distribuție, verificarea condițiilor de microclimat în spațiul de spitalizare, săli de tratamente, săli de operații, sterilizare, bloc alimentar.
     La primirea avertizărilor meteorologice privind creșterea temperaturilor, vor fi întreprinse măsuri conform Ordinului Administrației Publice vizând realizarea acțiunilor de cooperare intre prefecți și primari nr. 247/2007.
     DSVSA Olt a dispus constituirea colectivelor de lucru și control în zonele de interes turistic; acestea vor lua măsurile necesare pentru evitarea riscurilor îmbolnăvirii populației, urmând să desfășoare următoarele activități: identificarea zonelor de risc epidemiologic și catagrafierea la zi a unităților de profil alimentar, organizarea sistemului rapid de alertă și asigurarea unui dispecerat de intervenții și sistem de comunicații, mediatizarea unui număr pentru înregistrarea sesizărilor și reclamațiilor consumatorilor.
     Pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare, inspectorii sanitari veterinari verifică modul în care se asigură lanțul frigorific la depozitare, transport și comercializare, cât și condițiile igienico-sanitare.
     Se vor întreprinde acțiuni de verificare a tuturor restaurantelor, cantinelor, pensiunilor turistice, cantinelor de unitate și a altor obiective în care se pregătesc alimente sau se organizează mese festive.
     DADR Olt a luat măsuri pentru respectarea condițiilor de igienă la fabricarea, manipularea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor alimentare și a legumelor și fructelor în piețe, magazine, depozite specializate; s-a procedat la eliberarea licențelor de fabricație agenților economici solicitanți, pentru produsele alimentare și agro-alimentare, urmărind permanent modul de respectare a obligațiilor ce rezultă din eliberarea acestora.
     ITM a prezentat măsurile care urmează a fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă: asigurarea ventilației la locul de muncă, reducerea intensității și ritmului activităților fizice, alterarea efortului dinamic cu cel static, asigurarea apei minerale, asigurarea de dușuri (unde este posibil), asigurarea echipamentului individual de protecție.






Acest articol este trimis de Instituția Prefectului - Județul Olt
http://www.prefecturaolt.ro

URL-ul pentru acest articol este:
http://www.prefecturaolt.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=52