Informație de presă
Data: Monday 06 October, 2014, 16:34:
Topic: Știri


      Comunicat de presă

     În vederea întocmirii Planului județean de măsuri pentru perioada sezonului rece 2014 – 2015, prefectul județului a solicitat instituțiilor cu responsabilități în domeniu comunicarea următoarelor date:

Secția de Drumuri Naționale Slatina:
  • stadiul încheierii contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale;
  • situația asigurării materialului antiderapant, a parazăpezilor, utilajelor și a combustibilului;
  • monitorizarea sectoarelor de drumuri în vederea asigurării intervenției prompte în cazuri de îngheț, viscol sau căderi abundente de zăpadă.

Consiliul Județean Olt:

  • stadiul încheierii contractelor de deszăpezire pentru drumurile județene;
  • situația asigurării materialului antiderapant, a utilajelor și a combustibilului;
  • monitorizarea sectoarelor de drumuri în vederea asigurării intervenției prompte în cazuri de îngheț, viscol sau căderi abundente de zăpadă.

Direcția de Sănătate Publică Olt:

  • întocmirea listei cu persoanele ce necesită dializă (pe zile, localități și unități medicale);
  • întocmirea listei cu gravidele ce urmează să nască în perioada decembrie 2014 - martie 2015 (pe localități, unități medicale și medici).

Serviciul Județean de Ambulanță Olt:

  • asigurarea personalului de specialitate necesar;
  • situația dotării ambulanțelor cu mijloace specifice sezonului de iarnă pentru prevenirea înzăpezirii pe drumurile publice.

CEZ Distribuție Slatina:

  • desemnarea unui reprezentant care să poată fi contactat direct de către primarii localităților afectate de întreruperea alimentării cu energie electrică, în vederea asigurării fluxului informațional;
  • asigurarea personalului de specialitate necesar pentru intervenții;
  • informarea Instituției Prefectului și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt la apariția unor întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

     Până la data 1 noiembrie 2014, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, pe baza informațiilor primite de la instituțiile sus-menționate, va întocmi Planul județean de măsuri pentru perioada sezonului rece 2014-2015, plan ce va fi suspus analizei și aprobării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt.

Autorităților publice locale le revin, în principal, următoarele obligații:

  • asigurarea deszăpezirii drumurilor, străzilor, ulițelor din administrare (mijloace intervenție, combustibil, etc.);
  • asigurarea energiei termice în instituțiile de pe raza localității (școli, grădinițe, cămine culturale, sedii instituții);
  • curățarea trotuarelor, căilor de deplasare, etc.;
  • identificarea persoanelor fără adăpost, singure, fără posibilitate de încălzire și stabilirea locațiilor unde aceste persoane pot fi cazate;
  • asigurarea funcționării serviciilor de utilități publice.






Acest articol este trimis de Instituția Prefectului - Județul Olt
http://www.prefecturaolt.ro

URL-ul pentru acest articol este:
http://www.prefecturaolt.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=378