Informație de presă
Data: Tuesday 16 September, 2014, 18:52:
Topic: Știri


      Comunicat de presă

     Pornind de la faptul că județul Olt este al doilea din țară din punct de vedere al organizării administrative a teritoriului, cu 112 unități administrativ-teritoriale și ținând cont de faptul că în perioada aprilie – august 2014 la Instituția Prefectului - Județul Olt au fost înregistrate 698 de petiții (preponderent în domeniul fondului funciar, situațiilor de urgență și acordării ajutorului social), în vederea înlesnirii accesului cetățenilor la audiențe, din această săptămână, prefectul județului, alături de angajați ai instituției, vor susține audiențe și în teritoriu, conform următorului grafic:

     În prima zi de miercuri a fiecărei luni
     Sediul Primăriei Balș, începând cu ora 13.00, pentru cetățenii din următoarele unități administrativ-teritoriale:
     ORAȘE: BALȘ, PIATRA-OLT;
     Comune: Baldovinești, Găneasa, Strejești, Bobicești, Pârșcoveni, Slătioara, Pleșoiu, Bârza, Voineasa, Grădinari, Găvănești, Vulpeni, Șopârlița, Dobrețu, Iancu Jianu, Oboga, Cârlogani, Călui și Morunglav.
     În a doua zi de miercuri a fiecărei luni
     Sediul Primăriei Corabia, începând cu ora 09.00, pentru cetățenii din următoarele unități administrativ-teritoriale:
     ORAȘE: CORABIA;
     Comune: Orlea, Ianca, Ștefan cel Mare, Grojdibodu, Gura Padinii, Vădăstrița, Izbiceni, Giuvărăști, Vădastra, Gârcov, Tia-Mare, Rusănești, Scărișoara, Urzica, Vișina, Vișina Nouă, Obârșia, Cilieni, Brastavățu și Bucinișu.
     Sediul Primăriei Caracal, începând cu ora 13.00, pentru cetățenii din următoarele unități administrativ-teritoriale:
     ORAȘE: CARACAL;
     Comune: Studina, Traian, Vlădila, Rotunda, Băbiciu, Grădinile, Deveselu, Redea, Sprâncenata, Stoenești, Gostavățu, Dobrosloveni, Osica de Jos, Mihăești, Dobrun, Osica de Sus, Cezieni, Brâncoveni, Fălcoiu, Fărcașele și Drăghiceni.
     În a treia zi de miercuri a fiecărei luni
     Sediul Primăriei Drăgănești-Olt, începând cu ora 13.00, pentru cetățenii din următoarele unități administrativ-teritoriale:
     ORAȘE: DRĂGĂNEȘTI-OLT;
     Comune: Brebeni, Dăneasa, Radomirești, Stoicănești, Mărunței, Coteana, Văleni, Seaca, Ipotești, Milcov, Vâlcele, Schitu, Ghimpețeni, Crâmpoia, Nicolae Titulescu, Șerbănești și Izvoarele.
     În a patra zi de miercuri a fiecărei luni
     Sediul Primăriei Scornicești, începând cu ora 09.00, pentru cetățenii din următoarele unități administrativ-teritoriale:
     ORAȘE: SCORNICEȘTI, POTCOAVA;
     Comune: Movileni, Tufeni, Tătulești, Icoana, Priseaca, Optași-Măgura, Sârbii-Măgura, Colonești, Valea Mare, Corbu, Oporelu, Spineni, Poboru, Bălteni, Perieți și Bărăști. 
     Sediul Primăriei Dobroteasa, începând cu ora 13.00, pentru cetățenii din următoarele unități administrativ-teritoriale:
     Comune: Dobroteasa, Cungrea, Teslui, Topana, Curtișoara, Sâmburești, Vitomirești, Leleasca, Făgețelu, Verguleasa și Vulturești.
     În funcție de numărul solicitărilor cetățenilor, prefectul județului Olt, împreună cu echipa instituției, se vor deplasa și în alte localități, decât cele menționate în grafic.
     Acestor audiențe din teritoriu li se mai adaugă și audiențele prefectului de la sediul instituției, care se desfășoară în ziua de miercuri, în prima și a treia săptămână din lună, între orele 10.00 – 12.00, la care se pot prezenta cetățeni din orice localitate.
     Acest demers pornește de la premisa că activitatea prefectului este guvernată, printre alte principii, și de cel al orientării către cetățean, principiu din care derivă obligația de a acționa în sensul identificării mijloacelor și metodelor prin care să intervină în sprijinul soluționării problemelor acestora.






Acest articol este trimis de Instituția Prefectului - Județul Olt
http://www.prefecturaolt.ro

URL-ul pentru acest articol este:
http://www.prefecturaolt.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=373