Comunicat de presa
Data: Friday 18 December, 2009, 21:42:
Topic: Știri


      Informaţie de presă

     Azi, 17.11.2009, orele 10,00 la Instituţia Prefectului judeţul Olt, s-a desfăşurat şedinţa Colegiului Prefectural cu următoarea ordine de zi:

     Activitatea desfăşurată pe anul 2009 şi rezultatele obţinute de către Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Olt în implementarea Programelor Naţionale de Sănătate.
     În deschiderea şedinţei domnul prefect Leonid Moisiu,a transmis şefilor instituţiilor deconcentrate că aceştia trebuie să-i prezinte periodic un raport cu privire la mai multe aspecte ale activităţii fiecărei instituţii.Printre lucrurile pe care aceştia trebuie să le raporteze sunt numărul de petiţii primite,timpul mediu de răspuns sau dacă există situaţii în care termenul de răspuns a fost depăşit,iar în cazul în care termenul a fost depăsit şefii instituţiilor deconcentrate vor trebuie să argumenteze motivele întârzierii.
     În ceea ce priveşte raportarea activităţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Olt în implementarea Programelor Naţionale de Sănătate aceasta a fost făcută de către directorul coordonator Florin Paraschiva, care a focalizat atenţia asupra modului in care au fost implementate politicile si strategiile în domeniul sănătăţii publice si rezultatele obţinute.






Acest articol este trimis de Instituşia Prefectului - Judeşul Olt
http://www.prefecturaolt.ro

URL-ul pentru acest articol este:
http://www.prefecturaolt.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=172