Informatie de presa
Data: Tuesday 02 June, 2009, 20:01:
Topic: Știri


      Informaţie de presă

     Astăzi, 1 iunie 2009, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Olt, a avut loc şedinţa Colegiului Prefectural.

     Şedinţa a fost deschisă de domnul Daniel Şarpe, prefectul judeţului Olt, cerându-le noilor directori coordonatori ai serviciilor publice deconcentrate din judeţul Olt să se prezinte.
     După aceasta introducere, domnul Daniel Sarpe, prefect al judeţului Olt a citit câteva articole din Regulamentul de functionare al Colegiului Prefectural, printre care şi Articolul 2 în care se precizează: „Colegiul Prefectural are ca scop asigurarea coordonării activităţii serviciilor publice deconcentrate din judeţ şi este organul consultativ al prefectului în realizarea atribuţiilor de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice organizare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. În cadrul şedinţelor de lucru, membrii colegiului prefectural raportează şi analizează stadiul implementării programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune de la nivelul judeţului sau al localităţilor acestuia, nevoile şi dificultăţile cu care se confruntă serviciile publice deconcentrate, propunând măsuri în vederea îmbunătăţirii activităţii.”
     Totodată, domnul Daniel Şarpe, prefectul judeţului Olt a cerut tuturor directorilor coordonatori ai serviciilor publice deconcentrate ca în următoarele şedinţe, pe lângă raportările prezentate să prezinte şi obiective de investiţii finanţate din fondurile bugetare şi obiective de investiţii finanţate din fonduri externe.






Acest articol este trimis de Instituşia Prefectului - Judeşul Olt
http://www.prefecturaolt.ro

URL-ul pentru acest articol este:
http://www.prefecturaolt.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=142