Informație de presă
Azi, 24.02.2010, orele 10,00 la Instituția Prefectului județul Olt, s-a desfășurat ședința Colegiului Prefectural cu următoarea ordine de zi:
1. Activitatea desfășurată și rezultatele obținute în anul 2009 de către Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Olt în domeniul protejării patrimoniului cultural mobil, monumentelor istorice și siturilor arheologice. Măsuri pentru realizarea obiectivelor pe anul 2010.
A prezentat Inspector Laurențiu Comănescu
2. Acțiunile întreprinse în anul 2009 de către Direcția pentru Sport a Județului Olt pentru susținerea activității de performanță și a sportului pentru toți, întreținerea și îmbunătățirea bazei materiale pentru sport. Măsuri pentru realizarea obiectivelor pe anul 2010.
A prezentat Consilier Gabriela Jugănaru
3. Acțiunile și proiectele de tineret desfășurate de către Direcția Județeană pentru Tineret Olt în anul 2009. Măsuri pentru realizarea obiectivelor pe anul 2010.
A prezentat Director Coordonator Dan Marius SILVIAN
Înainte de a fi prezentate materialele aflate pe ordinea de zi domnul Prefect a cerut directorilor coordonatori ai deconcentratelor o justificare a petițiilor a căror soluționare nu a fost favorabilă. O altă problemă importantă abordată de către domnul Prefect a fost aceea a întocmirii și predării rapoartelor de activitate ale instituțiilor deconcentrate cu recomandarea ca acestea, pentru o mai bună informare, să fie postate pe site – ul instituției respective.
Referitor la temele prezentate domnul Prefect s-a declarat mulțumit cu precizarea că deși planurile de activitate ale deconcentratelor care au prezentat raportul de activitate sunt cu finalizare la sfârșitul anului, Instituția Prefectului va urmări punctual modul de desfășurare a acestor planuri de activitate.