Informaţie de presă
Astăzi, 26 iunie 2009, Instituţia Prefectului – Judeţul Olt a participat la manifestările care s-au desfăşurat cu prilejul “Zilei Drapelului National”. Ceremonialul s-a desfăşurat în Municipiul Slatina pe platoul Instituţiei Prefectului şi a fost deschis prin prezentarea Gărzii de Onoare.
În continuare a urmat discursul susţinut de domnul Virgil Panduru, subprefectul judeţului Olt şi apoi discursul doamnei Denisa Gutica, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt.
Preasfinţia sa Sebastian, Episcop al Slatinei şi Romanaţilor, a subliniat într-un mod călduros importanţa Zilei Drapelului Naţional, dar şi-a exprimat şi mâhnirea faţă de faptul că în ultimii ani societatea nu mai acorda o foarte mare importanţă acestor evenimente patriotice de interes naţional.
Evenimentul a continuat cu frumoasa slujbă de binecuvântare a Drapelului Naţional, oficiată de un sobor de preoţi din cadrul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.
Momentul de vârf a fost atunci când sub impecabila intonare a Imnului Naţional al României de către Fanfara “Lyra”, a fost înălţat Drapelul Naţional al României.
La finalul acestei manifestări, toate oficialităţile prezente împreună cu cetăţeni ai Municipiului Slatina au participat la defilarea Gărzii de Onoare.
În calitate de co-organizator, Institutia Prefectului – Judeţul Olt, mulţumeşte pe această cale Centrului Militar Judeţean Olt, Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, Fanfarei “Lyra”, Primăriei Slatina, tuturor colaboratorilor, instituţiilor şi partidelor politice precum şi mass-mediei şi cetăţenilor prezenţi la acest patriotic eveniment.